Ce este autoritatea părintească?

Articolul 483 din Codul Civil definește autoritatea părintească ca fiind ”ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.”

  Cu alte cuvinte, autoritatea părintească (sau așa cum mai este cunoscută în termeni populari – custodia) este un concept juridic care definește drepturile și responsabilitățile pe care le au părinții asupra copiilor lor minori.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede în cuprinsul său faptul că această autoritate părintească include drepturi precum cele care se referă la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, la tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, la reședința copilului, la administrarea bunurilor, la religia copilului, sens în care părinții trebuie să ia împreună aceste decizii considerate importante în ceea ce privește copilul. Acordul ambilor părinți este necesar și atunci când vorbim de eliberarea pașaportului copilului sau călătoria acestuia în afara granițelor țării. Pe lângă drepturi, părinții au și obligații, cum sunt cele de a asigura îngrijirea (de ex, îngrijirea de sănătatea și dezvoltarea fizică, îngrijirea de educația copilului) și creșterea copilului, întreținerea acestuia, supravegherea acestuia, protejarea împotriva oricărei forme de neglijență sau abuz, etc.

Care sunt modalitățile de exercitare a autorității părintești?

 Articolul 503 din Codul civil prevede faptul că ”Părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească”.

Astfel, în situația în care părinții sunt căsătoriți, autoritatea părintească este exercitată de către ambii părinți, indiferent de faptul că aceștia trăiesc împreună sau nu. În cazul divorțului, regula în ceea ce privește autoritatea părintească este trasată de art 397 din Codul Civil care statuează în sensul că: ”După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.”

Prin derogare de la această regulă, atunci când interesul superior al copilului o impune, dacă există motive întemeiate, instanța de judecată poate dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de un singur părinte.

Cele două modalități (comună/exclusivă) sunt aceleași și în cazul părinților care nu sunt căsătoriți, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.

Așadar, în ceea ce privește autoritatea părintească, regula este de exercitare a acesteia în comun de către ambii părinți, iar excepția este de exercitare a acesteia de către un singur părinte.

Care sunt motivele pentru care se poate acorda autoritate părintească exclusivă?

Este esențial ca părinții să își exercite această autoritate părintească într-un mod responsabil și să se asigure că interesele copilului sunt întotdeauna puse pe primul plan (interesul superior al copilului este principalul criteriu de orientare al instanțelor de judecată). Însă, în cazurile în care există probleme serioase între părinți, când unul dintre aceștia pune în pericol integritatea fizică, psihică sau dezvoltarea personalității copilului prin comportamente neadecvate, instanța de judecată poate dispune limitarea exercițiului autorității părintești.

Una dintre întrebările cele mai frecvente atunci când discutăm de autoritatea părintească asupra unui copil vizează motivele pentru care s-ar putea obține o astfel de soluție. 

Astfel, din punct de vedere legal, art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prevede faptul că se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte:

• alcoolismul;
• boala psihică;
• dependența de droguri a celuilalt părinte;
• violența față de copil sau față de celălalt părinte;
• condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență;
• orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

 În cadrul acestei ultime sintagme ”orice alt motiv legat de riscurile pentru copil” în practica instanțelor de judecată se au în vedere aspecte precum:

• lipsa de implicare a unuia dintre părinți;
• neînțelegeri repetate care fac imposibilă luarea unor decizii în interesul copilului;
• distanța foarte mare în cazul în care unul dintre părinți este plecat în străinătate, iar comunicarea cu acesta este imposibilă, etc.

Autoritatea părintească exclusivă este practic o soluție legală în cazurile în care există probleme grave legate de capacitatea unui părinte de a avea grijă de copil. 

Dacă s-a stabilit modalitatea de exercitare a autorității părintești, aceasta se mai poate schimba?

Da, chiar dacă s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți sau doar de către un singur părinte, dispozițiile Codului Civil prevăd faptul că soluția se poate modifica în situația în care împrejurările avute în vedere inițial la dispunerea acesteia s-au schimbat.

Soluții de exercitare a autorității părintești obținute în cadrul Cabinetului de Avocat Zapciroiu Marinela, precum și motivarea instanțelor de judecată: