Legea nu prevede în mod expres care sunt aceste motive temeinice și nici criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea lor, sarcina identificării acestora revenind instanței de judecată. În urma realizării analizei, instanța poate considera întemeiată solicitarea și va pronunța o hotărâre în consecință, caz în care, dacă hotărârea rămâne definitivă, cealaltă parte este obligată să accepte păstrarea numelui comun.

Însă, deși legea nu trasează nicio orientare în stabilirea vreunui criteriu, în doctrină s-a reținut că prin noțiunea de “motive temeinice” se înțelege orice interes care ar fi vătămat prin schimbarea numelui purtat de soț în timpul căsătoriei, interes care poate fi nu numai moral, ci și material. 

Ca motive ce se încadrează în prima categorie, în practică putem întâlni situația în care o persoană este cunoscută în societate sau în mediul profesional sub numele dobândit prin încheierea căsătoriei (de exemplu: un autor de cărți, un actor, un medic, o persoană publică, o persoană care a publicat lucrări de specialitate sau a efectuat cercetare într-un anumit domeniu, etc.). Desigur că, nefiind prevăzute expres, nu există nici motive limitative, ci instanța va analiza temeinicia unei solicitări în funcție de situația concretă. În schimb, instanțele nu  consideră ca fiind un motiv întemeiat purtarea timp îndelungat a numelui celuilalt soț și faptul că figurează cu acest nume în toate actele.

În cea de-a doua categorie întâlnim situația în care o mamă își manifestă dorința ca după divorț, aceasta și copilul/copiii să nu poarte un alt nume, scopul fiind acela de a proteja minorii de suferințe ulterioare pronunțării divorțului (de exemplu, pentru a se evita eventuale explicații stânjenitoare privind situația familială pe care ar trebui să le dea copilul în viitor).

Totuși, trebuie menționat că în practica instanțelor de judecată întâlnim soluții diferite pentru ambele situații, judecătorii nefiind obligați să țină seama de orientările anterior menționate, ci pot aprecia de la caz la caz ce soluție se impune în fiecare dosar.

Cu titlu de exemplu, putem întâlni soluții ale instanțelor de judecată, după cum urmează:

• ”(…) faptul că pârâta lucrează ca medic în altă țară, iar schimbarea actelor ar presupune un timp și cheltuieli materiale nu poate fi încadrată în conținutul sintagmei de „motive temeinice”, astfel cum acesta a fost stabilit în jurisprudentă. S-a statuat astfel constant în practica judiciară că simplul fapt că un soț a purtat mai mulți ani numele de familie al celuilalt soț și că toate actele care îl priveau conțineau acest nume nu constituie un astfel de motiv temeinic, deoarece în acest caz s-ar depăși intenția legiuitorului. Practic, orice schimbare de nume presupune costuri materiale și demersuri la autoritățile competente, astfel că, dacă s-ar accepta motivele pârâtei, ar însemna a lăsa fără finalitate prevederile art. 383 din Noul Cod civil, lăsând exclusiv la aprecierea unuia dintre soți dacă vrea să păstreze numele dobândit prin căsătorie, fără ca partea adversă să se poată opune cu succes. Faptul că pârâta locuiește și lucrează în altă țară nu este de natură să schimbe aceasta concluzie, neexistând inconveniente reale și efective, altele decât cele pe care le implică pentru orice cetățean al statului respectiv, decurgând din revenirea la numele avut anterior căsătoriei.” (Decizia nr. 117 din data de 29.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara)
• ”(…) în acest sens practica judiciară a recunoscut ca motiv întemeiat pentru păstrarea numelui din căsătorie dorința părintelui de a păstra numele pe care copiii săi minori îl poartă. Mai mult, un nume comun poate fi privit ca o marcă a apartenenței la aceeași familie, astfel încât se poate considera ca păstrarea numelui se justifică astfel printr-un interes moral, în situația prezentată de reclamantă în cererea de apel. Tot în acest sens a statuat și Curtea Constitutională prin Decizia nr. 96/2013 prin care a arătat că diferențele de nume între părinți și copiii minori reprezintă o situație stânjenitoare de natura sa influenteze negativ dezvoltarea morala si sociala, reprezentand motive temeinice sa justifice incuviintarea purtarii de catre soti a numelui dobandit in timpul casatoriei si dupa desfacerea acesteia.” (Decizia civilă nr. 48/A/2020, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov)
• ”În lipsa unei învoieli a soților prima instanță a apreciat că în cauză există motive temeinice care să justifice purtarea de către mamă în continuare a numelui dobândit prin încheierea căsătoriei. (…) În analiza temeiniciei acestor motive Tribunalul apreciaza că, de regulă, efectele divorțului sunt cel mai puternic resimțite de către copii, care pierd nu numai unitatea familiei ci și legatura, cel putin formală dintre membrii acesteia, exprimată prin numele comun. Chiar dacă numele comun al minorei cu cel al mamei sale creează numai aparența unei familii închegate, el este suficient pentru a constitui un motiv temeinic în sensul încuviințării sale de către instanța de judecată.” (Decizia nr. 14/A din data de 16.02.2010, pronunțată de Tribunalul Brașov – Minori și Familie)

O altă problemă întâlnită în practică vizează situația în care soțul al cărui nume a fost păstrat la momentul pronunțării divorțului, amenință după o anumită perioadă cu introducerea  unei acțiuni privind obligarea schimbării numelui păstrat cu cel anterior căsătoriei.

Cu privire la acest aspect, o cerere de chemare în judecată introdusă ulterior pronunțării divorțului (fie pe cale notarială, fie pe cale judiciară), având ca obiect obligarea persoanei care a păstrat numele să-l schimbe, în principiu ar urma să fie respinsă.

”În speță, instanța observă că cererea reclamantului este neîntemeiată. Aceasta deoarece, pe de o parte, aspectul accesoriu referitor la numele purtat de pârâtă după desfacerea căsătoriei a fost soluționat în temeiul convenției părților, luându-se act de aceasta prin decizia civilă nr. 432/A/25.11.2005, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 2938/2005. Or, învoiala părților nu a fost anulată, astfel încât își produce efectele și în prezent.” (Sentința civilă nr. 4911 din 15.09.2017, pronunțată de Judecătoria Bacău)

”(…) s-a constatat că părțile au convenit ca pârâta să păstreze numele dobândit prin căsătorie, respectiv acela de “Z”, așa cum reiese din certificatul de divorț nr. xxxxx din data de 19.11.2018, eliberat de Societatea Profesională Notarială C&T. (…) În concluzie, părțile s-au învoit în procedura notarială cu privire la numele de după divorț și instanțele judecătorești nu pot dispune revenirea soției la numele purtat anterior încheierii căsătoriei dacă s-a urmat procedura notarială a divorțului.” (Decizia civilă nr. 1233 din data de 26.09.2019, pronunțată de Tribunalul Prahova)

→ Partea legală:

Cele prezentate mai sus își găsesc consacrare legală în cuprinsul art. 383 din Codul Civil:

”(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ.

(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.

(3) Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.”